Am citit cu empatie versurile Domnicai Drumea din aceasta a doua carte. Toate par scrise cu frica. Sigur, e si destul sentimentalism la mijloc, e si un pic de melodrama camuflata, e si o urma de nostalgie fracturista, dar din toate punctele de vedere, singura constanta a recentei Not for sale e frica. Domnica Drumea se teme sa nu fie gresit inteleasa, se teme ca nu va avea raspunsuri la suitele de intrebari conjugale, se teme pentru fiica ei, pentru sotul ei, pentru ea, se teme, inca din titlu, sa nu intre prea din scurt pe piata. N-are a-si face insa griji, teama nu vinde. E printre putinele bad news care nu conduce la popularitate si care, implicit, esueaza in cea mai curata poezie.

In privinta constructiei cartii, as vorbi chiar de o anume panica. Secventele lungi, cu fraze duse pana la capat de rand, alterneaza cu bucati inguste, in care practic nu conteaza decat, cum zic tipografii, oglinda paginii, deodata firava. Nu mai e vorba, ca la debut, de crize, ci de resemnari incomplete. Aici, Domnica Drumea pare sa ezite incontinuu, sa n-aiba incredere, sa fie precauta:

„cum sa-i cer/ iertare/ fetitei mele/ pentru fluturasul/ de plastic/ pe care l-am izbit de perete pana/ s-a facut tandari/ cum sa-mi ascund lacrimile/ fluturasul-surpriza/ pe care l-am cumparat/ din piata/ cum sa-i/ explic/ sub mine/ se casca/ noua etaje/ sub mine/ sta/ fluturele negru.”

E adevarat, in Not for sale, Domnica Drumea nu seamana cu nici unul din poetii de azi. Dar senzatia aceasta frapanta nu vine dintr-o optiune in plus, ci cumva, dintr-una in sens negativ. Nu pentru ca vrea, volumul e in asa masura original. E tocmai pentru ca n-o vrea, cum nu vrea nici altceva, orice. Fragmentele personiste sunt iluzorii. De fapt, Domnica Drumea anuleaza, unul cate unul, toate contextele, pana acolo incat isi pune propriul eu de zi cu zi in surdina. Ei nu i se potrivesc nici programele de lecturi publice, nici improvizatiile cu public, nici discutiile despre. Numai din rea-vointa sau din prostie cartea aceasta ar putea fi citita in registru de cancan. Bun, apar taieturi din versurile cutarei trupe sau citate din epistolele cutarui apostol. Dar, prezente fiind, acestea aproape ca nu se-aud.

Lovinescu scria despre nu mai stiu ce autoare de la Sburatorul ca literatura ei da impresia de fir electric bine izolat intr-un manson de cauciuc. La Domnica Drumea, toate firele sunt in afara. Dar printr-unul singur trece curent. Restul sunt ornamentica in cel mai strict inteles. Nu ma complic cu ele numai de dragul de a parea riguros.

Not for sale e un tur de slabiciune (cat pe ce sa scriu de forta) al intimitatii monocorde.

Cosmin CIOTLOS